Nicolo Napoli este în al nouălea cer după ce Astra a eliminat formația FC Timișoara în optimile Cupei României. Ploieștenii s-au impus cu 8-7, la loviturile de departajare, și au obținut biletele pentru sferturile competiției. Tehnicianul italian spune că, acum, singura sa grijă e să recupereze jucătorii din punct de vedere fizic pentru partida din Liga I cu Ceahlăul Piatra Neamț.
„Sunt bucuros pentru calificarea echipei mele. Cred că s-a văzut un fotbal frumos și cred că noi puteam tranșa partida în timpul regulamentar. Nu pot spune că am avut emoții. Emoții sunt tot timpul, dar în final recunosc că am răsuflat ușurat pentru victorie. Este drept că am greșit și noi, dar nu pot acuza pe nimeni din echipa mea că nu s-a dăruit total în această partidă. Pentru noi, Miron a fost înger și demon, iar la final, tot el ne-a dat motiv de satisfacție. Ceea ce contează pentru noi este meciul următor și să încercăm să recuperăm cât mai repede jucătorii pentru sâmbătă. Sunt mulțumit de victoria în Cupă, dar ne trebuie energie și în campionat. Recunosc că am amânat sărbătorirea zilei lui Păun de luni pentru azi, când băieții au un motiv în plus să stea la bere și să-i ureze La Mulți Ani„, a declarat Napoli.
Miron a greșit la golul prin care FC Timișoara a egalat în minutul 104, însă a apărat penaltiul executat de Mera, ce a adus calificarea Astrei în sferturi.
Formația Astra Ploiești s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale Cupei României-Timișoreana, după ce a învins, în urma loviturilor de departajare, scor 8-7 (1-1, 2-2), echipa FC Timișoara, în optimile competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER